Dinamo se află într-o pasă neagră de ceva timp și trage cu dinții să se califice în play-off. Prestația lui Sergiu Hanca, căpitanul lui Dinamo, din meciul cu CS U Craiova i-a supărat pe fani, care l-au huiduit în momentul când a fost schimbat. Mijlocașul trage tare și în timpul liber pentru a reintra în forma care i-a făcut pe suporteri să-l îndrăgească.
În momentul în care a fost schimbat de Vasile Miriuță, Hanca a fost huiduit de o parte din fanii prezenți în Ștefan cel Mare. Antrenorul „câinilor” a recunoscut, la flash-interviul de după meciul cu oltenii, că l-a schimbat pe Hanca pentru că acesta a jucat slab.
Pentru a reintra într-o formă mai bună, Hanca trage tare în sala de forță și în timpul liber. Fotbalistul s-a pregătit alături de Marius Niculae, iar unul dintre exerciții i-a solicitat la maximum.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER